OK
X
dărâmător, -oare
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (dărâma + -ător)
1.
persoană
care
dărâmă;
demolator.
atefobie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. atephobia)
1.
teamă
patologică
de
ruine,
de
dărâmături.
demola
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. démolir, lat. demoliri)
1.
a
desface,
a
dărâma
(o
construcție,
o
zidărie).
2.
a
retrage
o
navă
din
exploatare
și
a
o
desface
pentru
valorificarea
materialelor.
3.
(fig.)
a
distruge
în
întregime.
demolițiune
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. démolition)
1.
acțiunea
de
a
demola
și
rezultatul
ei;
demolare.
2.
faptul
de
a
dărâma
o
construcție
sau
un
element
de
construcție
(desfăcând
piesă
cu
piesă).
3.
(fig.)
distrugere
fizică
sau
morală
a
unei
persoane.
4.
(var.)
demoliție.
5.
(antonime)
construcție,
(înv.)
edificație.
taran
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. taranche)
1.
armă
la
popoarele
antice
pentru
dărâmarea
cetăților
asediate,
dintr-un
trunchi
de
copac
lung
și
gros,
prevăzut
la
un
capăt
cu
un
vârf
greu
de
metal.
risipire
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (v. risipi)
1.
acțiunea
de
a
irosi
(bani,
o
avere,
un
patrimoniu)
în
cheltuieli
dezordonate,
inutile,
excesive;
rezultatul
acestei
acțiuni.
2.
împrăștiere,
răspândire,
dispersare.
3.
(concretizat)
rariște.
4.
(înv.)
dărâmare,
ruinare.
5.
(concretizat)
dărâmătură.
6.
(fig.)
destrămare,
spulberare,
îndepărtare.
7.
(fig.)
faptul
de
a
irosi
ceva
(forțele,
facultățile,
timpul,
viața,
etc.)
prin
folosire
dezordonată,
fără
profit;
rezultatul
acestei
acțiuni.
demolat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (v. demola)
1.
care
a
fost
supus
demolării;
dărâmat.
2.
(fig)
distrus;
foarte
obosit.
3.
(var.
înv.)
demolit.