Dictionar

Rezultate secundare (Declamare):

Declamativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamatif)

1. care se raportează la declamare; declamator.


Declamativism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (declamativ + -ism)

1. caracter declamativ (care se referă la declamare, la recitare).


Declamator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamatoire, lat. declamatorius)

1. care declamă, care este pompos, emfatic și lipsit de substanță; declamativ.

2. (despre cuvinte, intonație, stil) care seamănă cu declamarea; (înv.) declamatoric, (înv.) declămăcios.

3. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.

4. (antonime) sobru, simplu.


Recitare

Parte de vorbire: s.
Origine: (recita)

1. acţiunea de a recita; declamare.

2. poezie recitată.

3. executare a unei bucăţi muzicale în genul unui recitativ.


Declămăcios, -oasă

Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (declama + -ăcios)

1. care seamănă cu declamarea; declamator.

2. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.


Declamatoric, -ă

Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (germ. deklamatorisch)

1. care seamănă cu declamarea; declamator.

2. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.