declarație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déclaration, lat. declaratio)

1. mărturisire, afirmare deschisă a unor convingeri, sentimente etc.
2. verb de ~ = verb care denumește acțiunea de „a vorbi”.
3. document oficial prin care se comunică ceva, se ia o măsură; notificare.
4. mărturie, depoziție în fața unei autorități.
5. relatare făcută în fața unei autorități.
6. relatare făcută în fața unui organ administrativ prin completarea unui formular; formularul însuși.
7. (inform.) instrucțiune care precizează, pe baza indentificatorilor, atributele datelor utilizate într-un program sau într-o zonă a acestuia.

declarație-program

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (declarație + program)

1. declarație care conține un program (de obicei cu caracter politic).

declarativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déclaratif)

1. care conține declarații.
2. ton ~ = ton ferm, categoric, sentențios.
3. (jur.; despre un act) prin care se constată existența unui drept preexistent.
4. (despre verbe, propoziții) care exprimă o aserțiune; asertiv.

declarativism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (declarativ + -ism)

1. caracter declarativ.
2. (pedagogie) punct de vedere conform căruia cunoștințele trebuie reprezentate mai degrabă într-o manieră declarativă, și nu procedurală.

declarativist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (declarativ + -ist, cf. fr. déclarativiste)

1. declarativ (exagerat).
2. (informatică) care reprezintă cunoștințele sub formă de structuri declarative.

afidavit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. affidavit)

1. (în unele state) declarație scrisă sub jurământ în fața instanței judecătorești (autentificată).

anunț

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. fr. annonce)

1. înștiințare, aviz prin care ceva este făcut cunoscut publicului, verbal sau în scris.
2. text, publicație care anunță ceva.
3. comunicat publicitar într-un organ de presă.
4. (la jocul de cărți) declarație de intenție.
5. (radio, TV) text care precede un program și servește drept titlu sau rezumat al acestuia.

asertiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. assertif, it. assertivo)

1. asertoric; declarativ (3).

cnocaut

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. knock-out)

1. scoaterea din luptă, la box, a adversarului, declarat învins dacă, doborât la podea, nu poate relua lupta în decurs de zece secunde.

confrunta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. confronter, lat. confrontare)

1. tr. (jur.) a pune față în față mărturii, acuzații pentru a controla concordanța celor declarate.
2. a pune față în față (opere, acte, obiecte) pentru a (le) verifica sau a (le) compara.
3. refl. a avea de făcut față, de găsit o soluție unei probleme, unei dificultăți.

declarabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déclarable)

1. care poate sau trebuie să fie declarat.