Dictionar

Rezultate principale (Defăimare):

Defăimare

Parte de vorbire: s.
Origine: (defăima)

1. ponegrire, clevetire, calomnie, hulă.

2. (învechit) dispreț, desconsiderare, umilire, batjocură.


Rezultate secundare (Defăimare):

Blasfemie

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. blasphemia)

1. defăimare, profanare a ceea ce este considerat sfânt; blasfem.


Calomnie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. calomnie)

1. afirmaţie mincinoasă şi tendenţioasă care atinge onoarea şi reputaţia cuiva; defăimare.


Difamator, -oare

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. diffamateur)

1. (persoană) care defăimează, care comite un act de defăimare; defăimător, difamant.


Difamaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. diffamation)

1. acțiunea de a difama și rezultatul ei; defăimare.

2. afirmarea unui fapt care ar putea afecta onoarea sau reputația cuiva.

3. (var.) (înv.) difamațiune.

4. (antonime) apologie, lăudare.


Povestire

Parte de vorbire: s.
Origine: (povesti)

1. poveste.

2. relatare a unei povești; povestit.

3. (spc) narațiune literară de dimensiuni relativ reduse și în care structura epică se construiește pe un fond liric.

4. (rar) basm.

5. (rar) înfățișare prin imagini; ilustrare.

6. (bis; reg) predică.

7. (rar; lpl) bârfeli.

8. (rar) defăimare.


Hulitură

Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (huli + -tură)

1. blasfemiere a ceva considerat sfânt; hulire.

2. calomniere; (prin ext.) defăimare.

3. facere de râs, de rușine, de ocară; batjocorire.

4. înjosire a cuiva în ochii altora; hulire.

5. vorbe de ocară; vorbe de rău despre cineva; hulire.

6. (prin ext.) disprețuire.