OK
X
-DEM
Parte de vorbire:
sufix
Etimologie: (gr. demos „popor”)
1.
„populație,
grup
de
ființe”.
dem 1
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr., engl. dem)
1.
(biol.)
asociație
de
indivizi
apropiați,
înrudiți
taxonomic.
DEM-, DEMO-
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (fr. dém/o/-, it. dem/o/-, cf. gr. demos)
1.
„popor,
populație”.
demă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. déme, cf. gr. demos, popor)
1.
unitate
administrativ-teritorială
în
vechea
Atică
și
în
Imperiul
Bizantin.
demacadamiza
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. démacadamiser)
1.
a
desface,
a
înlătura
macadamul.
demachia
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. démaquiller)
1.
tr.,
refl.
a(-și)
șterge
machiajul.
abdica
Parte de vorbire:
vb. intr.
Etimologie: (fr. abdiquer, lat. abdicare)
1.
a
renunța
la
puterea
pe
care
o
exercită;
a
demisiona
din
funcție.
2.
a
abandona
puterea
suverană;
a
renunța
la
tron,
la
un
drept.
3.
(fig.)
a
renunța
la
ceva,
a
se
resemna.
4.
a
renunța
la
o
activitate
din
cauza
greutăților
întâmpinate.
abil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)
1.
care
are
multă
pricepere
manuală;
îndemânatic.
2.
care
execută
(ceva)
cu
pricepere
și
competență;
dibaci,
priceput.
3.
(fig.)
care
dă
dovadă
de
viclenie
și
ingeniozitate;
care
este
descurcăreț,
șmecher.
4.
(jur.)
care
îndeplinește
condițiile
cerute
de
lege
pentru
a
exercita
un
anumit
drept.
5.
(antonime)
inabil,
neîndemânatic,
nepriceput,
stângaci.
abject, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abject, lat. abiectus)
1.
care
comite
fapte
reprobabile;
ticălos.
2.
care
inspiră
dezgust,
repulsie,
prin
josnicia,
degradarea
sa
morală;
demn
de
cel
mai
mare
dispreț;
abominabil.
3.
(antonime)
respectabil,
stimabil.
abjecție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
josnic,
demn
de
disprețuit.
2.
stare
de
înjosire
care
atrage
disprețul
tuturor.
3.
acțiune
degradantă
care
inspiră
dispreț.
4.
faptă
abjectă;
josnicie,
mârșăvie,
ticăloșie.
5.
(var.
înv.)
abjecțiune.
6.
(antonime)
demnitate,
măreție,
noblețe.
abstenționism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abstentionnisme)
1.
abținere
demonstrativă
de
la
exercitarea
dreptului
de
vot.
2.
doctrină
care
susține
această
atitudine.
abuza
Parte de vorbire:
vb. intr.
Etimologie: (fr. abuser)
1.
a
uza
de
ceva
în
mod
exagerat,
a
folosi
(conștient)
fără
măsură;
a
face
abuz.
2.
a
exagera
în
utilizarea
unei
posibilități,
a
unei
libertăți.
3.
a
profita
în
chip
nedemn
de
o
situație,
un
avantaj,
încredere.
4.
a
amăgi,
a
înșela.
5.
a
violenta,
a
viola.