denumi

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (după fr. dénommer)

1. a da nume unei ființe sau unui lucru; a numi o persoană într-un act; a indica printr-un nume; a numi.

denumire

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (denumi)

1. faptul de a denumi; denominație.
2. nume dat unei ființe, unui lucru sau fenomen; cuvânt care denumește ceva.

denumire

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT denominatio
2. FR dénomination
3. EN naming
4. DE Benennung
5. RU нaименовaние
6. HU elnevezés

denumiri populare

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT nomina vernacularia
2. FR nomes vernaculaires
3. EN vernacular names
4. DE volkstümliche Namen
5. RU туземные нaзвaния
6. HU népi elnevezés

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

acropatie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acropathie)

1. (med.) denumire genetică a afecțiunilor extremităților membrelor; patologia extremităților (mâini, picioare, degete et cetera).

aditiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.

adjectiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. adiectivum, fr. adjectif)

1. parte de vorbire (flexibilă) care determină un substantiv, denumind o însușire.

afect

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Affekt, lat. affectus)

1. reacție emoțională intensă și de scurtă durată.
2. denumire generică pentru stările sau reacțiile afective.
3. (med.) leziune.

after-beat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. after-beat)

1. (muz.) denumire a timpilor pari „slabi”; contratimp.