Parte de vorbire: s.
Origine: (denunţa)
1. semnalarea către o autoritate a comiterii unei infracţiuni; denunţare, delaţiune.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. denuntiare, fr. dénoncer)
3. a declara nul, expirat (un tratat, un contract etc.).
4. a indica, a demonstra.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. denunța)
1. acțiunea de a denunța și rezultatul ei.
2. desfacere a unui contract sau a unui tratat prin voința unilaterală a uneia dintre părți.
3. denunț.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (după fr. dénonciateur)
1. cel care face un denunţ; delator.
Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (auto1- + denunţa)
1. a aduce la cunoștință un fapt săvârșit de propria persoană; a se denunța singur.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cafard)
1. (om) ipocrit, prefăcut, făţarnic.
2. (fam.) denunţător, turnător.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. délateur, lat. delator)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. délation, lat. delatio)
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. démasquer)
1. tr., refl. a(-şi) scoate masca.
2. a denunţa; a(-şi) dezvălui caracterul, planurile, intenţiile.
3. tr. a descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, obiectivele, planurile.
Parte de vorbire: s.
Origine: (denunţa)
1. semnalarea către o autoritate a comiterii unei infracţiuni; denunţare, delaţiune.