Dictionar

deranja

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déranger)

1. tr. a pune în neorânduială; a face dezordine.
2. (fam.) a-și ~ stomacul = a face indigestie.
3. (fig.) a tulbura, a stingheri, a jena, a incomoda (pe cineva).
4. tr., refl. a (se) deregla, a (se) defecta.
5. refl. a se osteni pentru cineva.
 

deranjament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dérangement)

1. perturbare, defect la o mașină, într-un sistem tehnic etc.; defectare.
2. (fam.) indigestie, diaree.
 

deranjant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (deranja + -ant)

1. care deranjează, provoacă disconfort.
2. care perturbă buna funcționare, starea sau cursul normal.
 

ambeta

Parte de vorbire:  vb. tr., refl. (învechit)  
Etimologie: (fr. embêter)

1. a cauza dezagrement; a enerva, a importuna pe cineva; a supăra, a deranja.
2. a resimți plictiseală, a fi plictisit; a (se) plictisi.
 

antiizostatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (anti- + izostatic)

1. (despre fenomene) care acționează în sensul deranjării echilibrului izostatic al scoarței terestre.
 

conturba

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. conturbare)

1. a tulbura o stare liniștită, constantă; a deranja.
 

defect, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. defectus, germ. Defekt)

1. adj. care s-a defectat, s-a stricat.
2. s. n. imperfecțiune, lipsă, cusur.
3. deranjament, dereglare care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat, mecanism etc.
4. dezavantaj, inconvenient.
5. (fiz.) ~ de masă = diferența dintre suma particulelor constitutive ale unui atom și masa reală a acestuia.
 

defecțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. défection, lat. defectio)

1. dezertare, părăsire a unui partid, a unei cauze etc.
2. deranjament care împiedică buna funcționare a unei mașini, a unui aparat etc.
 

deregla

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dérégler)

1. tr., refl. a (se) deranja din funcționarea normală, a ieși, a face să iasă din regimul normal; a (se) defecta.