dativ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. datif, lat. dativus)

1. caz al declinării care exprimă de obicei destinaţia acţiunii unui verb, având valoare de complement indirect.
2. ~ etic = dativul unui pronume (mi, ţi), care indică persoana interesată în acţiune.

destina

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. destiner, lat. destinare)

1. a stabili, a hotărî, a indica (ceva) pentru un scop anumit; a stabili destinația cuiva sau a ceva.
2. a hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a sorti.
3. (și refl.) a (se) îndrepta spre o anumită activitate, îndeletnicire etc.; a (se) consacra, a (se) dedica.

dezafecta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désaffecter)

1. a schimba destinaţia unui utilaj, a unei construcţii etc.

etichetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. étiquette)

1. bucată mică (de hârtie) care se aplică pe un obiect și pe care se indică conținutul, destinația etc.
2. (fig.) titlu, calitate în care se prezintă cineva sau ceva.
3. (inform.) semn sau ansamblu de semne pentru a identifica o anumită instrucțiune în programul unui calculator; marcă.
4. ceremonial uzual al curților monarhilor, în relațiile diplomatice etc.
5. reguli, norme de purtare în raporturile dintre persoane de familie nobilă; norme de politețe.

firmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Firma)

1. inscripţie pe o placă, pe un zid etc., cuprinzând denumirea şi destinaţia unui magazin, a unei instituţii etc.
2. nume sub care se întreprinde o afacere comercială.

funcţionalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fonctionnalisme)

1. curent de gândire care studiază faptele sociale și de cultură în totalitatea lor și în interrelațiile acestora, urmărindu-se aspectele funcționale în întreaga lor complexitate.
2. direcție de cercetare în științele exacte, ca și în cele umaniste, care consideră obiectul lor de studiu în calitatea lui de sistem, ale cărui elemente alcătuitoare se condiționează reciproc.
3. (lingv.) teorie care acordă funcțiilor o importanță deosebită pentru descrierea limbilor.
4. direcție în arhitectura contemporană care cere ca forma unui material de construcție să fie determinat de destinația acestuia.