Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. débattre)
1. a discuta, a supune unei largi discuţii (o chestiune, un proiect de lege etc.).
2. (jur.) a judeca în fond (un proces).
Parte de vorbire: s.
Origine: (dezbate)
1. acţiunea de a dezbate; analiză amănunţită; discuţie asupra unei probleme de interes obştesc.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. acte, lat. actum)
1. manifestare a unei activităţi; acţiune, faptă.
2. a face ~ de prezenţă = a apărea undeva, obligat sau din politeţe.
4. ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces.
5. diviziune a unei opere dramatice.
6. ~ sexual = împreunare sexuală între doi indivizi; contact sexual.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. amender)
1. a modifica în vederea îmbunătățirii.
2. a corecta un proiect de lege sau o propunere legislativă, în timpul dezbaterilor parlamentare, în vederea îmbunătățirii acestuia; a îmbunătăţi prin amendamente (o lege).
3. a ameliora natura solului prin introducerea unor substanţe.
4. (jur.) a modifica, a îmbunătăţi condiţia unei persoane prin reeducare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. conclusum)
1. decizie a anumitor adunări (diete germanice etc.).
2. notă rezumând dezbateri diplomatice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conclusion, lat. conclusio)
1. judecată care rezultă dintr-un şir de constatări sau argumente; încheiere.
2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere.
3. (muz.) ultima secţiune din expoziţia unei sonate.
4. a trage ~ii = a rezuma ideile emise de participanţii la o dezbatere.
5. judecată finală a unui silogism.
6. (mat.) parte din enunţul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstraţie.
7. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere.
8. a pune ~ii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. conducere)
1. tr. a îndruma un grup de oameni, o instituţie, o organizaţie.
2. (sport) a fi în fruntea clasamentului.
3. (fig. a dirija o discuţie; a călăuzi, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri.
4. a acompania, a însoţi pe cineva.
5. a dirija mişcarea, mersul unui vehicul; a şofa.
6. refl. a se comporta, a se orienta (după).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conférence, lat. conferentia)
1. expunere făcută în public asupra unei teme din domeniul ştiinţei, artei etc.
2. reuniune a reprezentanţilor unor state, organizaţii etc. pentru a discuta şi a lua hotărâri în anumite chestiuni.
3. ~ la nivel înalt = întrunire a unor şefi de state sau de guverne.
4. for superior al unei organizaţii de partid, care se întruneşte pentru a dezbate probleme ale organizaţiei, a alege organele sale de conducere etc.
6. ~ de presă = întâlnire între o personalitate a vieţii politice, sociale sau culturale şi reprezentanţi ai presei.