Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déséquilibrer)
1. refl. a-şi pierde echilibrul.
2. (fig.) a-şi pierde raţiunea, judecata.
3. tr. a face ca într-un buget cheltuielile să întreacă veniturile.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. déséquilibré)
1. care şi-a pierdut echilibrul; (fig.) care şi-a pierdut judecata.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (dezarticula)
1. (despre membre, oase) scos din articulaţie.
2. (fig.) cu mişcări necoordonate; dezechilibrat.
3. (despre sunete, cuvinte) rău articulat, neclar.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. désaxer)
1. tr., refl. a(-şi) schimba poziţia astfel încât axa să nu mai fie în poziţia ei obişnuită.
2. refl. (fig.; despre oameni) a se dezechilibra (mintal), a se scrânti, a se sminti.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (dezaxa)
2. dezechilibrat; iresponsabil, tulburat mintal.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. zoomagnétisme)
1. teorie care se referă la un presupus fluid invizibil care permite organismului uman să funcționeze, dar a cărui distribuție greșită sau dezechilibrată în organism este cauza bolilor; a fost postulată împreună cu metoda terapeutică pentru prima dată în lumea occidentală de către medicul Franz Mesmer (1734-1815), din Germania; magnetism animal, mesmerism.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (descumpăni)
1. faptul de a (se) descumpăni, de a-și pierde echilibrul moral sau mintal; dezorientare, dezechilibrare.