dialog

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. dialogue, lat. dialogus)

1. comunicare verbală între două persoane, cel mai adesea, sau grupuri de persoane; (prin metonimie) conținutul prezentei comunicări.
2. schimb de opinii între reprezentanții a două partide, state etc.
3. ansamblu de replici schimbate între personajele unei piese de teatru sau ale unui film; pasaj dintr-o operă literară care reproduce convorbirea unor personaje.
4. ~ interior = replicile pe care le schimbă cu sine însuși un personaj literar.
5. scriere redactată, lucrare care adoptă forma unui interviu, o conversație între două sau mai multe persoane.
6. alternare de fraze muzicale care parcă răspund una alteia, executate de două voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite.
7. (muzică) două părți care își răspund reciproc și care adesea se reunesc.
8. (expr.) ~ul surzilor = conversație imposibilă între doi (sau mai mulți) indivizi, din cauza refuzului reciproc de a asculta opinia și punctul de vedere al celuilalt (celorlați).
9. (antonime) monolog, soliloc.

dialoga

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dialoguer)

1. a vorbi, a conversa cu cineva.
2. a face să vorbească între ele personajele unei piese de teatru; a dialogiza (I).

dialogat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (dialoga)

1. (despre opere literare) în formă de dialog; dialogic.

dialoghist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dialoguiste)

1. specialist în scrierea de dialoguri pentru filme.

dialogic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dialogique)

1. referitor la dialog; care are forma dialogului; dialogal, dialogat.

dialogism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dialogisme)

1. arta dialogului; întrebuințarea dialogului în expunerea ideilor, a sentimentelor etc.

dialogiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. dialogizzare)

1. tr. a pune (un text) în formă de dialog; a dialoga (2).
2. intr. a folosi dialogul; a sta de vorbă, a discuta.

acceptanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. acceptance)

1. fază a unui dialog, a unei relații interpersonale, realizată pe baza încrederii, ori a consensului de idei; accepție.

aparteu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aparté)

1. (teatru) monolog sau scurtă replică teatrală care nu este auzită de celelalte personaje din scenă, ci doar de spectatori.
2. (prin ext.) conversație secretă; convorbire între patru ochi.
3. (antonim) dialog.

chase

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. chase)

1. (jaz) dialog foarte viu între soliștii interpreți ai aceluiași instrument, fiecăruia revenindu-i câteva măsuri.

colocutor, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (it. collocutore)

1. cel care intervine într-un interviu, într-un dialog; interlocutor.

conlocutor, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (it. collocutore)

1. persoană care intervine într-un interviu, într-un dialog; interlocutor.

consolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. console)

1. mobilă în formă de policioară sau de măsuță sprijinită de perete, pe care se așază vase, statuete etc.
2. element de construcție, liber la unul dintre capete, care iese în afara punctului său de reazem sau de încastrare pentru a susține un balcon, o cornișă etc.
3. dispozitiv metalic care permite prinderea unui aparat de iluminat de tija unui stativ.
4. (inform.) terminal al unui ordinator destinat dialogului om-mașină.