Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dichotomique)
1. care prezintă dihotomie; dihotom.
2. care se divizează, se subdivizează în două, prin dihotomie.
3. care se bazează pe un principiu al diviziunii, al subdiviziunii prin dihotomie.
4. (logică) diviziune ~ă = diviziune prin care o noțiune este împărțită în doi membri contradictorii.
5. (var.) dichotomic, dicotomic.