Dictionar

digera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. digérer, lat. digerere)

1. a mistui alimentele.
2. (fig.) a înghiți, a suporta lucruri plictisitoare, greoaie.
 

digerabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. digérable)

1. ușor de digerat; digest, digestibil.
 

digerabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. digérabilité)

1. starea a ceea ce este digerabil; digestibilitate.
 

amilază

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amylase)

1. (biochimie) enzimă care provoacă hidroliza amidonului și a glucidelor; diastază.
2. ~ salivară = enzimă găsită în salivă care descompune amidonul în maltoză și dextrină; ptialină.
3. ~ pancreatică = enzimă digestivă secretată de glandele pancreatice, activă în sucul pancreatic, cu funcția principală de a ajuta la digerarea carbohidraților din alimentele ingerate.
 

autodigestie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autodigestion)

1. digerare patologică a țesuturilor proprii.
 

carnivor, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. carnivore, lat. carnivorus)

1. adj. (despre animale) care se hrănește cu carne; carnasier; creofag, zoofag.
2. plante ~e = plante care digeră prin flori insecte sau microorganisme.
3. s. n. pl. ordin de mamifere, cu carnasiere și canini lungi și ascuțiți, care se hrănesc predominant cu carne.
 

chim

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chyme, lat, chymus, gr. khymos, umoare)

1. amestec din digerarea parțială a alimentelor în stomac.
 

creatoree

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cratorrhée)

1. eliminare a unor fibre musculare nedigerate, în fecale.
 

curcuma

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., sp. curcuma)

1. plantă din sud-estul Asiei, al cărei rizom conține o feculă ușor digerabilă.