Rezultate secundare (Dinamic):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diadynamique)
1. curent ~ = curent electric utilizat în terapeutică pentru calmarea durerilor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dynamique)
1. adj. referitor la mişcare, la forţă.
2. plin de mişcare, de forţă; activ.
3. (fig.; despre oameni) energic, întreprinzător.
4. s. f. parte a mecanicii care studiază mişcarea corpurilor şi forţele care acţionează asupra lor.
5. proces de dezvoltare a unor fenomene sub acţiunea anumitor factori; mişcare, schimbare.
6. ~a populaţiei = totalitatea schimbărilor cantitative suferite de o populaţie.
7. totalitatea noţiunilor legate de intensitatea sonorităţii muzicale.
8. disciplină care studiază aceste noţiuni.
9. (tehn.) raport între valorile maxime şi cele minime ale unui semnal.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)
1. adj. care participă efectiv la o acţiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcţionare.
3. membru ~ = membru al unei organizaţii, instituţii, având obligaţii şi bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanţe) care intră uşor în reacţie.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârşeşte acţiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operaţii, conturi, bilanţuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituţii etc.; parte a bilanţului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. actionnalisme)
1. analiză ce se bazează, în explicarea dinamicii vieţii sociale sau a naturii umane, pe conceptul de acţiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (aerodinamic)
1. tren automotor cu formă aerodinamică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aérodynamique)
1. adj. referitor la aerodinamică.
2. (despre vehicule sau profilul lor) construit în aşa fel, încât să întâmpine la înaintare o rezistenţă minimă la frecarea cu aerul.
3. s. f. ramură a mecanicii fluidelor care studiază mişcarea corpurilor într-un mediu gazos.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. aérodynamicien)
1. specialist în aerodinamică.
2. (aeronautică) inginer care proiectează, dezvoltă și îmbunătățește profilurile vehiculelor propulsate în spațiul aerian.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aéroélasticité)
1. ramură a fizicii care studiază corpurile solide elastice sub acţiunea forţelor aerodinamice.