Dictionar

Disc

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. disque, lat. discus)

1. obiect plat cu contur circular.

2. obiect rotund şi plat în proba atletică de aruncare la distanţă; proba însăşi.

3. placă circulară de material plastic pe care sunt gravate înregistrări sonore.

4. (inform.) suport circular magnetic pentru stocarea informaţiei.

5. ~ de frecvenţă = disc cu înregistrări speciale pentru verificarea şi măsurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor.

6. muzică înregistrată pe disc (2).

7. suprafaţa aparentă a Soarelui sau a Lunii, văzută de un observator de pe Pământ.

8. organ sau structură anatomică circulară, plată.

9. ~ embrionar (sau germinativ) = formaţie a embrionului în stadiul de blastulă la rechini, peşti osoşi, reptile şi păsări; bănuţ; ~ intervertebral = ţesut fibros între două vertebre, ca un disc cu un nucleu bulbos; hernie de ~ = hernia discului intervertebral.

10. receptaculul sau partea terminală la compozee.


Disc

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT discus

2. FR disque

3. EN disc; disk

4. DE Scheibe

5. RU диск; центр шляпки

6. HU korong


Compact-disc

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. compact-disk)

1. disc optic, de proporţii reduse (12 cm diametru), conţinând date digitalizate, decodabil prin sistem laser.


Disc bazal

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT discus basalis

2. FR disque basal

3. EN small disk

4. DE Basalscheibchen; Scheibchen

5. RU бaзaльный диск; мaленький диск

6. HU alapkorong


Disc supraapicular; disc suprahilar

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT plaga

2. FR plage supraapiculaire

3. EN plage; suprahilar disc

4. DE suprahilare Plage

5. RU стерильное пятно; супрarилярный диск

6. HU csúcs feletti, magköldök feletti korong


Disc-jockey

Parte de vorbire: s.
Origine: (amer. disc-jockey)

1. prezentator, comentator de muzică pe discuri la radio sau în discoteci.


Disc-recital

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (disc + recital)

1. disc care conține un recital.


Discal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. discal)

1. referitor la discurile intervertebrale.


Abatere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.

2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.

3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.

4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.

5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.

6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.

7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.

8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.

9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.

10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.

11. (gram.) excepție.

12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.

13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.

14. culcare pe pământ; doborâre.

15. (fig.) deprimare.


Abiologie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abiologie)

1. disciplină care studiază elementele anorganice, adică elementele lipsite de viață.


Aborda

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. aborder)

1. intr. (despre nave) a se ciocni.

2. a se opri lângă o navă bord la bord.

3. a acosta.

4. tr. (fig.) a se apropia de cineva spre a-i vorbi.

5. a începe studiul unei probleme; a deschide o discuţie.


Acantologie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acanthologie)

1. disciplină care se ocupă cu studiul spinilor.


Acarologie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acarologie)

1. disciplină care se ocupă cu studiul căpușelor și acarienilor.


Acianopsie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acyanopsie)

1. (med.) formă de discromatopsie care constă în imposibilitatea de a distinge culoarea albastră (și violetă, pentru unii autori), una dintre cele trei culori fundamentale (roșu, verde și albastru).