Rezultate principale (Disculpa):
Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (fr. disculper)
1. a (se) dezvinovăţi, a (se) justifica.
2. (refl.) a se dezvinovăți, a se scoate din culpă.
3. tr. a recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză).
4. a demonstra că cineva este inculpat pe nedrept.
5. (var.) (înv.) a (se) desculpa.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. discolpa)
1. împrejurare, argument invocat pentru dezvinovățire; lipsă de vină; nevinovăție.
Rezultate secundare (Disculpa):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. disculpable)
1. care poate fi disculpat; scuzabil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. disculpa)
1. acțiunea de a (se) disculpa, de a (se) scoate din culpă; dezvinovățire.
2. scoatere din cauză a unui acuzat după ce s-a dovedit nevinovăția acestuia.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (vb. disculpa)
1. care și-a dovedit (și căruia i s-a recunoscut) nevinovăția; dezvinovățit, (înv.) dezvinuit.
2. (despre un acuzat) care a fost scos din cauză după ce i s-a dovedit nevinovăția.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accusation, lat. accusatio)
1. acțiune în justiție prin care cineva este acuzat; acuzare.
2. orice reproș, orice imputare făcută unei persoane pentru o culpă, un defect.
4. (antonime) disculpare, dezvinovățire.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. disculpable)
1. care poate fi disculpat; scuzabil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. disculpa)
1. acțiunea de a (se) disculpa, de a (se) scoate din culpă; dezvinovățire.
2. scoatere din cauză a unui acuzat după ce s-a dovedit nevinovăția acestuia.