Dictionar

 
 

discursivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. discursivité)

1. însușirea de a fi discursiv; caracterul discursiv al unei idei, expuneri, fraze.
2. (rar) diluare (a vorbirii, a stilului).
 

metadiscurs

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. métadiscours)

1. realizare concretă a metalimbajului.
 

ambreior

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. embrayeur)

1. element gramatical (acolo, aici, asta, aceea) care permite legătura anumitor părți ale discursului.
 

apologism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (apologie + -ism)

1. discurs cu nuanță ironică, în care oratorul face adversarului o concesie fără valoare.
 

apologist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. apologiste)

1. cel care, prin discursuri și scrieri, ia apărarea publică a unei personalități sau a unei cauze; apologet.
 
 

capucinadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. capucinade)

1. afectare a devoțiunii.
2. (fam.) predică, discurs moralizator.
 

catilinară

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catilinaire)

1. cele patru discursuri ale lui Cicero împotriva lui Catilina.
2. (fig.) apostrofă vehementă la adresa cuiva.