Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. disputer, lat. disputare)
1. tr. a fi în luptă, a lupta pentru ceva; a rivaliza.
2. intr. a susţine o dispută; a discuta în contradictoriu.
3. refl. (despre competiţii sportive) a avea loc, a se desfăşura.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dispute)
1. dezbatere, discuţie aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. disputable)
1. care poate fi disputat, contestat.
2. care poate da naștere la discuții contradictorii.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (lat. disputans)
1. (persoană) care ia parte la o dispută.
2. (persoană) care iubește să se certe, să dezbată un subiect, o idee etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (disputa)
1. acțiunea de a (se) disputa și rezultatul ei; dispută.
2. concurență pentru câștigarea unui teren, teritoriu etc.
3. contestare a unui drept sau a unei situații.
4. desfășurare a unei competiții sportive.
Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (lat. disputatio, -onis; fr. disputation)
1. discuție, dezbatere animată pe un subiect; dispută.
2. (ist. rel.) dezbatere publică pe un subiect de teologie între doi sau mai mulți adversari.
3. (var. înv.) desputație, desputațiune, disputanție, disputațiune.
Parte de vorbire: adj., s.m.f. (înv.)
Origine: (disputa + -tor)
1. (persoană) care susține o dispută.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. altercation, lat. altercatio)
1. ceartă aprinsă, în general de scurtă durată, care are loc între două sau mai multe persoane; dispută violentă; (înv.) altercațiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contention, lat. contentio)
1. dezbatere
3. tensiune puternică a muşchilor, a nervilor sau a spiritului.
4. procedeu de imobilizare a fragmentelor unui os fracturat, a unui organ, cu ajutorul aparatelor.
5. procedeu de stăpânire forţată a bolnavilor psihici agitaţi; imobilizare a unui animal domestic în cursul examinării, îngrijirii sau al unei intervenţii chirurgicale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. controverse)
1. discuţie în contradictoriu asupra unei chestiuni; polemică, dispută.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. cupman)
1. (sport) câştigător al unei cupe; (p. ext.) orice participant la o competiţie în care se dispută cupa.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diadoque, gr. diadokhos)
1. nume dat generalilor care îşi disputau moştenirea tronului lui Alexandru cel Mare.
2. moştenitor al tronului în Grecia modernă; epigon (1).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. différend)
1. deosebire de păreri, neînţelegere, dezacord; dispută.