Dictionar

distracție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. distraction, lat. distractio)

1. ceea ce distrează; petrecere, amuzament.
2. neatenție.
 

absență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absence, lat. absentia)

1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistență.
2. pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței.
3. (fig.) neatenție, distracție.
 

agrement

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agrément)

1. plăcere, distracție, divertisment.
2. (jur.) consimțământ, încuviințare, acord internațional între părți în scopul reglementării raporturilor juridice.
 

amuzament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amusement)

1. distracție, divertisment, destindere.
 

atracție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. attraction, lat. attractio)

1. înclinație puternică spre cineva sau ceva.
2. farmec.
3. tendință de apropiere a două elemente lingvistice.
4. (fiz.) forță care tinde să apropie corpurile.
5. ~ universală = proprietate a tuturor corpurilor din univers de a se atrage reciproc; gravitație.
6. (pl.) distracție, petrecere, amuzament.
7. număr de ~ = număr din programul unui varieteu, al unui circ.
 

aviocar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avio/n/ + car)

1. mijloc de distracție constând dintr-un avion care, cu ajutorul unui scripete, este catapultat în lupinguri acrobatice.
 

diversiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. diversivo)

1. de diversiune.
2. de distracție, amuzant.