Dictionar

dogmatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dogmatique, lat. dogmaticus)

1. adj. referitor la dogme; cu caracter de dogmă.
2. care respectă cu strictețe dogmele, respingând principiul verificării critice al gândirii creatoare.
3. mărginit, închistat în dogme.
4. s. f. parte a teologiei cuprinzând expunerea sistematică a dogmelor unei religii; tratat despre dogme.
5. s. m. f. dogmatist.
 

dogmaticamente

Parte de vorbire:  adv. (învechit)  
Etimologie: (fr. dogmatiquement)

1. în mod dogmatic; din punct de vedere dogmatic; (înv.) dogmaticește.
 

dogmatician

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. dogmatician)

1. specialist în dogmatică.
 

adogmatic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. adogmatique)

1. (adept) al adogmatismului.
2. I. referitor la adogmatism, la respingerea dogmelor.
3. se spune despre o persoană care refuză orice dogmă.
4. II. persoană care respinge orice doctrină, sistem sau principiu religios bazat pe dogmă.
5. (antonim) dogmatic.
 

angelologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angélologie)

1. parte a dogmaticii care tratează despre îngeri.
 

antidogmatism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. antidogmatisme)

1. doctrină care combate dogmatismul; atitudine antidogmatică.
 

decretală

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décretale, lat. decretalis)

1. decizie papală asupra unei consultații, privind chestiuni de dogmatică ori de morală ridicate de episcopi sau abați.
 

dedogmatiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (de1- + dogmatiza)

1. a înlătura caracterul dogmatic (a ceva).
 

dictamen

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. dictamen „dictare, acțiunea de a dicta”)

1. sentiment interior; inspirație, insuflare.
2. (filozofie dogmatică) ~ al conștiinței = ceea ce dictează conștiința sau rațiunea.