Rezultate principale (Dominantă):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dominance)
1. caracter, element dominant într-un ansamblu; preponderenţă.
2. (biol.) capacitate a unei gene de a se manifesta fenotipic.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT dominantio
5. RU доминaнтность; домнировaние
6. HU domináncia, borítás
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. dominante)
1. (muzică) treapta a cincea a oricărei game diatonice (de exemplu, nota sol este dominanta gamelor do major și do minor).
Rezultate secundare (Dominantă):
Parte de vorbire: s.
Origine: (anti- + dominantă)
1. valoare care corespunde frecvenţei minime într-o repartiţie statistică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. codominance)
1. manifestare fenotipică diferită a două gene alelice situate în loci omologi.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (contra- + dominantă)
1. (muzică) termen pentru dominanta dominantei, adică al doilea grad al unei chei; supradominantă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. prédominance)
1. caracter predominant; calitatea a ceea ce predomină; superioritate, predominare, predominaţie.
2. (var.) (reg.) predominență.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. sous-dominante)
1. (muz.) treapta a patra a modurilor major şi minor; acord construit pe această treaptă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după it. sopraddominante)
1. (muz.) treapta a şasea a modurilor major şi minor; acord pe această treaptă; contradominantă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affectif, lat. affectivus)
1. care se referă la sentimente, emoții, la afect.
2. care provoacă o reacție organică conștientă.
3. caracterizat de predominanța emoțiilor și sentimentelor.
4. care dovedeşte afecţiune; sensibil, sentimental.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. borghesia, după fr. bourgeoisie)
1. (în feudalism) populaţia oraşelor; târgoveţii, orăşenii.
2. clasă socială dominantă în orânduirea capitalistă, proprietară a principalelor mijloace de producţie.
3. mica ~ = categorie socială intermediară reprezentând micii producători de mărfuri şi micii comercianţi de la oraşe şi sate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. cantus)
1. melodie liniară, simplă, pentru voce sau instrument, predominantă în expresia unei compoziţii muzicale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. caractéristique)
1. adj. care constituie trăsătura distinctivă a cuiva sau a ceva.
2. s. f. însuşire tipică predominantă, proprie unei fiinţe, unui lucru, fenomen etc.
3. partea întreagă a unui logaritm.
4. curbă reprezentând variaţia unei mărimi importante a unui sistem fizic sau tehnic în funcţie de un anumit parametru.
5. mărime, element care determină, dintr-un anumit punct de vedere, modul de funcţionare a unui sistem tehnic.
6. (stat.) trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau proces social-economic.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (contra- + dominantă)
1. (muzică) termen pentru dominanta dominantei, adică al doilea grad al unei chei; supradominantă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dictature, lat. dictatura)
1. (în Roma antică) demnitatea de dictator; timpul cât acesta exercita puterea.
2. formă de guvernare în care puterea supremă aparţine unui dictator.
3. conducere a socităţii exercitată de o clasă socială dominantă.
4. (fig.) putere absolută, fără control; purtare despotică, tiranică.