Dictionar

Rezultate principale (Dominantă):

Dominanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dominance)

1. caracter, element dominant într-un ansamblu; preponderenţă.

2. (biol.) capacitate a unei gene de a se manifesta fenotipic.


Dominanţă

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT dominantio

2. FR dominance

3. EN dominancy

4. DE Dominanz; Vorherrschaft

5. RU доминaнтность; домнировaние

6. HU domináncia, borítás


Dominantă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. dominante)

1. (muzică) treapta a cincea a oricărei game diatonice (de exemplu, nota sol este dominanta gamelor do major și do minor).


Rezultate secundare (Dominantă):

Antidominantă

Parte de vorbire: s.
Origine: (anti- + dominantă)

1. valoare care corespunde frecvenţei minime într-o repartiţie statistică.


Codominanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. codominance)

1. manifestare fenotipică diferită a două gene alelice situate în loci omologi.


Contradominantă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (contra- + dominantă)

1. (muzică) termen pentru dominanta dominantei, adică al doilea grad al unei chei; supradominantă.


Predominanţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. prédominance)

1. caracter predominant; calitatea a ceea ce predomină; superioritate, predominare, predominaţie.

2. (var.) (reg.) predominență.


Subdominantă

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. sous-dominante)

1. (muz.) treapta a patra a modurilor major şi minor; acord construit pe această treaptă.


Supradominantă

Parte de vorbire: s.
Origine: (după it. sopraddominante)

1. (muz.) treapta a şasea a modurilor major şi minor; acord pe această treaptă; contradominantă.


Afectiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affectif, lat. affectivus)

1. care se referă la sentimente, emoții, la afect.

2. care provoacă o reacție organică conștientă.

3. caracterizat de predominanța emoțiilor și sentimentelor.

4. care dovedeşte afecţiune; sensibil, sentimental.


Burghezie

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. borghesia, după fr. bourgeoisie)

1. (în feudalism) populaţia oraşelor; târgoveţii, orăşenii.

2. clasă socială dominantă în orânduirea capitalistă, proprietară a principalelor mijloace de producţie.

3. mica ~ = categorie socială intermediară reprezentând micii producători de mărfuri şi micii comercianţi de la oraşe şi sate.


Cantus 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. cantus)

1. melodie liniară, simplă, pentru voce sau instrument, predominantă în expresia unei compoziţii muzicale.


Caracteristic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. caractéristique)

1. adj. care constituie trăsătura distinctivă a cuiva sau a ceva.

2. s. f. însuşire tipică predominantă, proprie unei fiinţe, unui lucru, fenomen etc.

3. partea întreagă a unui logaritm.

4. curbă reprezentând variaţia unei mărimi importante a unui sistem fizic sau tehnic în funcţie de un anumit parametru.

5. mărime, element care determină, dintr-un anumit punct de vedere, modul de funcţionare a unui sistem tehnic.

6. (stat.) trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau proces social-economic.


Contradominantă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (contra- + dominantă)

1. (muzică) termen pentru dominanta dominantei, adică al doilea grad al unei chei; supradominantă.


Dictatură

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dictature, lat. dictatura)

1. (în Roma antică) demnitatea de dictator; timpul cât acesta exercita puterea.

2. formă de guvernare în care puterea supremă aparţine unui dictator.

3. conducere a socităţii exercitată de o clasă socială dominantă.

4. (fig.) putere absolută, fără control; purtare despotică, tiranică.