Dictionar

dopa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. doper)

1. a administra în mod fraudulos un excitant unui sportiv sau cal de curse înaintea unui concurs, a unui meci etc., pentru obținerea unui randament superior.
2. a introduce într-un cristal atomi de altă natură decât cei proprii, pentru a obține materiale semiconductoare.
 

dopaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dopage)

1. dopare; doping.
2. (p. ext.) acumulare forțată de cunoștințe, într-un timp scurt, care presupune supraefort.
 

doping

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. doping)

1. dopaj.
2. substanță chimică pentru dopare.
3. (fig.) întăritor, stimulent, tonic.
 

dopion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. doppione)

1. gogoașă de mătase cu defecte, mai mare decât cele obișnuite.
 

doplosi

Parte de vorbire:  vb. tr., refl. (regional)  
Etimologie: (necunoscută)

1. (despre obiecte) a se înmuia sau netezi în timpul utilizării; (var.) a (se) doplosî.
 

doplosire

Parte de vorbire:  s.f. (regional)  
Etimologie: (doplosi)

1. înmuiere sau netezire a obiectelor în timpul utilizării; doploseală.
 

absenteism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. absentéisme, engl. absenteeism)

1. absență frecventă și nemotivată dintr-un loc de muncă.
2. mod de exploatare a pământului printr-un intermediar.
3. neparticiparea la alegeri sau la ședințe politice.
4. ~ parlamentar = practică folosită de deputații opoziției constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru întârzierea sau blocarea adoptării unor legi.
 

adoptabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adoptable)

1. se referă la un copil care poate fi adoptat.
2. (fig.) care poate fi acceptat.
 

adoptant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. adoptant)

1. I. (drept) care adoptă pe cineva în mod legal.
2. II. (drept) persoană care adoptă pe cineva în mod legal; adoptator, înfietor.
 

adoptiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adoptif, lat. adoptivus)

1. (despre copii) primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; înfiat.
2. (despre părinți) dobândit prin adopție.
 

adopțianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adoptianisme)

1. erezie răspândită mai ales în Spania, în sec. VIII, potrivit căreia Isus era doar un fiu adoptiv.
 

adopțianist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adoptianiste)

1. (Evul Mediu) referitor la adopțianism, sectă eretică creștină care considera că Hristos era fiul adoptiv al lui Dumnezeu.