Dictionar

Rezultate secundare (Dovadă):

Abil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.

2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.

3. (fig.) care dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.

4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.

5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.


Amabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aimable, lat. amabilis)

1. care este vrednic de a fi iubit.

2. care se comportă socialmente corect cu ceilalți, care dovadă de politețe și bunătate; prietenos, binevoitor; politicos, sociabil.

3. (antonime) neamabil, dezagreabil.


Argument

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. argument, lat. argumentum)

1. dovadă (propoziţie, raţionament) pe care se întemeiază o demonstraţie; probă.

2. (mat.) element din domeniul de definiţie al unei funcţii; variabilă independentă.

3. rezumat al unei piese de teatru, al unei opere literare etc.

4. dată folosită drept cheie în cursul unei sortări, unei căutări într-un fişier.


Bon

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bon)

1. dovadă, înscris care autorizează pe deţinător primească ceva; notă de plată cu care se achită o marfă etc.

2. ~ de tezaur = titlu de credit emis de stat pentru atragerea de fonduri private.


Caritabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. charitable)

1. care dovadă de caritate; care ajută, care de bunăvoie; milos, generos.

2. care este inspirat de caritate față de aproapele său; care își are izvorul în caritate; caritativ.

3. (antonime) egoist, inuman, neomenos, nemilos.


Convicţiune

Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (fr. conviction, lat. convictio)

1. efect pe care o dovadă evidentă o produce în minte, certitudinea pe care o are cineva despre adevărul unui fapt, al unui principiu; convingere.

2. (justiție) piesă de ~ = obiect depus în instanță pentru a fi prezentat împotriva învinuitului.

3. ~ intimă = (justiție) metodă de judecată care ține cont de toate elementele, inclusiv cele subiective, pe lângă probele materiale; (prin ext.) certitudine care nu este neapărat confirmată de fapte.

4. (var.) convicție.