Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. double)
1. adj. care este de două ori mai mare; îndoit.
2. din două obiecte identice sau de aceeaşi natură.
3. (s. m.) ~ băieţi (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei.
4. minge ~ă = mişcare neregulamentară la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc.
5. s. n. motiv din literatura universală care utilizează două personaje identice sau foarte asemănătoare, spre a sugera complexitatea realităţii.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. double-, cf. lat. duplus)
1. „dublu”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după germ. Doppelcicero)
1. corp de literă de 24 de puncte tipografice (2 cicero).
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (dublu + decalitru)
1. unitate de măsură a capacității egală cu 20 de litri (folosită la măsurarea cerealelor).
2. (concret.) vas cu capacitatea de 20 de litri.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. double-décimètre)
1. rigla școlară clasică, gradată (în centimetri și milimetri) pe o lungime de douăzeci de centimetri.
2. instrument în formă de riglă avînd lungimea de 20 de centimetri (folosit la măsurarea lungimilor mici).
Parte de vorbire: s.
Origine: (după engl. double cassete /recorder/)
1. casetofon cu două casete, permiţând copierea unei casete pe alta, fără a mai fi nevoie de un alt aparat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Alaun)
1. sulfat dublu al unui metal trivalent sau monovalent; sulfat dublu de aluminiu şi potasiu; piatră-acră.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (lat. ambo „doi, amândoi”)
1. „amândoi, împreună, dublu”.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (gr. amphi- „în mijloc, împrejur”)
1. „în două feluri, din ambele părți, dublu”.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amphibologique)
1. care include o amfibologie, un dublu sens; ambiguu; obscur.
2. (antonime) inechivoc, neechivoc, univoc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphibologie, lat. amphibologia)
1. construcţie defectuoasă care face ca o frază să aibă un sens dublu, echivoc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. baratte)
1. aparat cu ajutorul căruia se fabrică untul şi unele grăsimi vegetale.
2. tobă metalică cu perete dublu pentru răcire la dispozitivul în care se tratează celuloza pentru obţinerea firelor de viscoză.