Rezultate secundare (Ede):
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abcéder, lat. abscedere)
1. a (se) transforma în abces; a supura.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. accéder, lat. accedere)
1. a avea acces (la un loc, la o situație et cetera); a pătrunde.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cirripèdes)
1. subclasă de crustacee marine, fixate sau parazite, la care picioarele, fiind adaptate la prinderea hranei, s-au transformat în ciri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. coheres, -edis)
1. (jur.) moştenitor împreună cu alţii.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. concéder)
1. a admite, a recunoaşte; a îngădui, a încuviinţa; a acorda, a ceda un privilegiu, un drept.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Edelschwein)
1. rasă de porci, crescuţi pentru carne.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. abandonner)
1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunţa definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablastie)
1. (biol.) nedezvoltare sau dispariţie completă a unui organ.
2. (chir.) măsuri de evitare a contaminării plăgii cu celule tumorale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablepsie)
1. (med.) lipsă a vederii; cecitate; orbire.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abolitionnisme)
1. mişcare politică apărută la sfârşitul sec. XVIII în S.U.A., care susţinea desfiinţarea sclavajului.
2. curent de opinie care susţine necesitatea abolirii unor relaţii sociale, a unui regim politic, unei pedepse.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. abolitionniste)
1. I. legat de aboliționism.
2. care este în favoarea abolirii sclaviei, pedepsei cu moartea etc.
3. II. partizan al aboliționismului.
4. persoană care susține desființarea unei anumite instituții sau practici.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (germ. absolvieren, lat. absolvere)
1. a termina un ciclu, o formă de învăţământ.
2. (jur.) a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege; a scuti de pedeapsă.