eden

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éden)

1. rai, paradis.
2. (fig.) loc frumos, încântător.

edenic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. édénique)

1. paradiziac.
2. (fig.) foarte frumos, încântător.

edenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. édenter)

1. a rupe, a smulge dinții unei perii, ai unei roți dințate etc.

edental

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (edenta + -al)

1. (zool.) (la plural) ordin de mamifere fără dinți sau cu dinții atrofiați; edentat.
2. (zool.) mamifer care face parte din acest ordin; edentat.

edentat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. édenté/s/)

1. adj. fără dinți.
2. s. n. pl. ordin de mamifere lipsite de dinți.

edentație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. édenter)

1. pierdere ori lipsă a dinților.

ambulant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ambulant, lat. ambulans)

1. care se deplasează dintr-un loc în altul pentru a-și desfășura activitatea profesională.
2. (antonim) sedentar, statornic.

anamneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anamnèse, gr. anamnesis)

1. (la Platon) explicare a cunoașterii prin reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existență anterioară.
2. rugăciune care se face în timpul unei mise la catolici.
3. totalitatea antecedentelor unei boli, obținute de medic prin interogarea bolnavului.

antecedent, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații.
7. prima secțiune a unei unități melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.

antecedență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antécédence)

1. faptul de a fi antecedent; anterioritate.
2. fenomen prin care un curs de apă își menține traseul, preexistent deformărilor tectonice.

anterior, -oară

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antérieur, lat. anterior)

1. petrecut înaintea altui eveniment; precedent.
2. situat în față.
3. (despre sunete) care se articulează într-un punct în partea dinainte a cavității bucale.

anterioritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antériorité)

1. însușirea de a fi anterior; prioritate de timp; precedență.
2. (anton.) posterioritate.