Dictionar

erecţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. érection, lat. erectio)

1. schimbare a volumului unor țesuturi sau organe (în special genitale) sub influența afluxului de sânge.
2. acțiune prin care penisul se ridică; rezultatul acestei acțiuni.
3. (înv.) așezare în poziție verticală (a unui monument, a unei statui).
4. (înv.) întemeiere (a unei instituții); (înv.) instituire.
5. (var. înv.) erecciune, erecțiune.
 

barbion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barbillon)

1. erecţie a papilelor limbii la bovine datorită unei tumefacţii.
 

cavernos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. caverneux, lat. cavernosus)

1. cu caverne; spongios, poros.
2. corpi ~oşi = formaţii din interiorul penisului care se umplu cu sânge în timpul erecţiei.
3. (despre voce) cu un timbru gros, înfundat, înăbuşit.
 

clitorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clitorisme)

1. erecţie maladivă a clitorisului.
 

erectil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. érectile)

1. (despre unele țesuturi sau organe) care poate să-și mărească volumul, devenind dur, rigid sub influența fluxului sangvin; referitor la erecţie; capabil de erecţie.
 

impotent, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. impotent, lat. impotens)

1. (om) lipsit de vigoare; neputincios.
2. (bărbat) incapabil de a avea relații sexuale, adesea din cauza incapacității de a obține sau de a menține o erecție.
3. I. care este infirm, lipsit de mișcare, lipsit de folosirea unui braț, a unui picior etc.
 

impotenţă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. impotence, lat. impotentia)

1. starea celui care este impotent, care nu se mai poate mișca, care este lipsit de folosirea unui membru; lipsă de vigoare; neputinţă.
2. incapacitatea de a obține și de a menține o erecție suficient de fermă pentru a săvârşi actul sexual; disfuncție erectilă.
3. ~ funcţională = pierdere totală sau parţială a funcţiilor unui membru, ca urmare a unei fracturi, paralizii, anchiloze.