Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. étymologie, lat., gr. etymologia)
1. stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice.
2. ~ multiplă = explicarea originii unui cuvânt prin mai multe etimoane.
3. ~ populară = modificare a formei unui cuvânt sub influența unui alt cuvânt mai cunoscut, cu care are asemănări și de la care s-ar putea crede că derivă.
4. etimon.
5. ramură a lingvisticii care studiază istoria cuvintelor, stabilind originea și evoluția formei și a sensului lor.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (din etimologie)
1. specialist în etimologie; etimologist, (înv.) etimologic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. étymologique, lat. etymologicus, gr. etymologikos)
1. referitor la etimologie; bazat pe etimologie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. étymon)
1. cuvânt de bază din care provine un cuvânt al unei limbi; etimologie (2).
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. onomanzia)
1. tehnică de a ghici potrivit interpretării etimologiei şi valorii simbolice a numelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. origo, -ginis, fr. origine)
1. început, provenienţă; izvor, obârşie.
2. apartenenţă prin naştere la o anumită familie, la un grup social, o naţiune etc.
3. etimologie (a unui cuvânt).
4. (mat.) punct fix de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte.