Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. évocation, lat. evocatio)
1. evocare.
2. (jur.) trimitere a unei cauze spre judecare la altă instanţă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. evocativus)
1. care are darul de a evoca; care amintește, care aduce (ceva) în minte; evocator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. évocateur, lat. evocatorius)
1. care are darul de a evoca; evocativ.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amovible)
1. (despre funcţionari) care poate fi revocat, înlocuit, mutat.
2. (despre piese, organe de maşină etc.) mobil.
Parte de vorbire: s.f. pl.
Origine: (fr. antimémoires)
1. memorii cu caracter evocator, care nu respectă procedeele consacrate ale memorialisticii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. associatif)
1. relativ la asociaţie (3); (despre memorie) evocator de imagini prin asociaţie (3).
2. (mat.; despre o operaţie) care, repetată şi aplicată unui şir de factori, conduce la acelaşi rezultat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. biblique)
1. referitor la Biblie; din timpul evocat de Biblie; (prin ext.) străvechi.
2. societate ~ă = asociație protestantă fondată pentru studiul și răspândirea Bibliei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. évocable)
Parte de vorbire: s.
Origine: (evoca)
1. faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte; evocaţie
2. scriere literară în care se evocă ceva.