Dictionar

Rezultate principale (Excepţie):

Excepţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exception, lat. exceptio)

1. ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală).

2. complement circumstanțial de ~ = complement care desemnează obiectul sau faptul ce exprimă o excepție în raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propoziție de ~ = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de excepție; cu ă = afară de...; fără ~ = fără deosebire; de ~ = excepțional.

3. mijloc de apărare în justiție care tinde schimbe soluționarea cazului sau atace forma de judecată.


Rezultate secundare (Excepţie):

Abatere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.

2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.

3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.

4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.

5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.

6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.

7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.

8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.

9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.

10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.

11. (gram.) excepție.

12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.

13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.

14. culcare pe pământ; doborâre.

15. (fig.) deprimare.


Excepţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exception, lat. exceptio)

1. ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală).

2. complement circumstanțial de ~ = complement care desemnează obiectul sau faptul ce exprimă o excepție în raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propoziție de ~ = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de excepție; cu ă = afară de...; fără ~ = fără deosebire; de ~ = excepțional.

3. mijloc de apărare în justiție care tinde schimbe soluționarea cazului sau atace forma de judecată.


Excepţional, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. exceptionnel)

1. care este, face, constituie o excepţie.

2. care iese din comun; deosebit.

3. foarte bun, extraordinar, minunat, excelent.


Senzaţionalism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sensationnalisme)

1. caracter senzaţional.

2. cercetare a evenimentelor senzaţionale, a personalităţilor de excepţie.


Strict, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. strict, lat. strictus)

1. care lasă foarte puțină libertate de acțiune sau interpretare; riguros, exact.

2. sobru, fără ornamente; care nu admite excepţie, abatere; (prin ext.) sever, aspru.

3. care constituie un minim.

4. care interesează, privește, caracterizează exclusiv pe cineva sau ceva.

5. care este limitat (sau circumscris) exclusiv la cineva sau ceva.

6. (bot.) (despre organe) tare, rigid.

7. (mat.) inegalitate = atribut a două elemente ale unei mulţimi, în care s-a definit o relaţie de ordine, comparabile şi neegale.

8. sensul ~ (al unui cuvânt) = sensul (unui cuvânt) care are cea mai mică extensiune; (prin ext.) sensul propriu (al unui cuvânt).

9. (antonime) aproximativ, extensiv, laxist, elastic.


Unanim, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. unanime)

1. (şi adv.) acceptat, împărtăşit de toţi; care exprimă un acord total, fără excepţie, general.