Parte de vorbire: s.
Origine: (exprima)
1. acţiunea de a (se) exprima; formulare a unor idei sau sentimente etc.
2. comunicare prin cuvinte; pronunţare a unor cuvinte etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abstractif)
1. care se formează prin abstracţie.
2. care servește la exprimarea abstracțiilor.
3. (caracterologie) care este capabil să gândească abstract.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adhésion, lat. adhaesio)
1. aderare; exprimare scrisă a aderării.
2. forţă de atracţie moleculară care se exercită între două corpuri în contact.
3. (bot.) concreştere a două organe de natură diferită (frunza cu ramura).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphasie)
1. pierdere, totală sau parţială, a posibilităţii de exprimare a cuvintelor, datorată unei leziuni a cortexului; disfazie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat., gr. agrammatos)
1. adj., s. m. f. (cel) care face greşeli elementare de gramatică; ignorant, incult.
2. adj. care conţine greşeli de exprimare şi de ortografie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allégorie, lat., gr. allegoria)
1. procedeu artistic, bazat pe metaforă, constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete.
2. operă plastică sau literară care foloseşte acest procedeu.
3. (muz.) compoziţie care dă impresia că urmăreşte desfăşurarea unei povestiri imaginare.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. allégorisme)
1. artă care constă în folosirea neîndemânatică sau prea frecventă a alegoriei; exprimare prin alegorii; metaforă prelungită și continuă.