Dictionar

Rezultate secundare (Exuberant):

Exuberant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. exubérant, lat. exuberans)

1. care îşi manifestă sentimentele prin demonstraţii exterioare, vii, excesive; expansiv.

2. abundent; luxuriant.


Exuberanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exubérance, lat. exuberantia)

1. însuşirea de a fi exuberant; manifestare exuberantă.

2. bogăţie, varietate.


Babilonic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. babylonisch)

1. babilonian.

2. uriaş, enorm, măreţ, somptuos; (fig.) exuberant.


Debordant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. débordant)

1. care se revarsă.

2. (fig.) exuberant.


Expansiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. expansion, lat. expansio)

1. creștere a volumului unui gaz, al unui sistem fizico-chimic; destindere, detentă.

2. extindere a dominației, a sferei de influență politică și economică a unei țări asupra altei țări.

3. (lingv.) procedeu prin care o unitate sintactică de nivel inferior este transformată într-o unitate de nivel superior; transformare a unei părți de propoziție în propoziție subordonată.

4. orice element adăugat unui enunț, care nu modifică raporturile și funcția elementelor preexistente.

5. (fig.) expansivitate, exuberanță, vioiciune; comunicativitate.


Expansiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. expansif)

1. (om cu temperament) exuberant, comunicativ, vioi.


Exuberanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exubérance, lat. exuberantia)

1. însuşirea de a fi exuberant; manifestare exuberantă.

2. bogăţie, varietate.


Jugendstil

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Jugesndstil)

1. tendinţă, manieră neobarocă de la sfârşitul sec. XIX, care acorda o mare importanţă efectelor decorative, cultivând cu predilecţie exuberanţa decorului vegetal, arabescul floral şi raporturile de culoare alese arbitrar.