Dictionar

ezita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. hésiter, lat. haesitare)

1. intr., tr. a sta la îndoială, a șovăi, a se codi.
 

amiezită

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amyésite || amiésite)

1. îmbrăcăminte rutieră din beton asfaltic, preparat la cald și așternut la rece.
 

rezită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. résite, germ. Resit)

1. rășină sintetică, produs final în reacția de policondensare a fenolului cu formaldehida.
 

autoadeziv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. auto-adhésif)

1. I. care se lipește singur; autocolant.
2. II. bandă care se lipește fără a fi nevoie să fie umezită; autocolant.
 

autocolant

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. autocollant)

1. I. care aderă, se lipește pe o suprafață fără a fi umezit; autoadeziv.
2. II. etichetă care se poate lipi fără a fi umezită; autoadeziv.
3. vinietă cu o față acoperită cu o substanță adezivă; autoadeziv.
 

balbism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. balbisme)

1. (med.) tulburare de vorbire de origine nervoasă și psihologică, manifestată prin articularea slabă a sunetelor, repetarea sacadată a aceleiași silabe și ezitări în fonație; balbuție.
 

exitant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. hésitant)

1. care ezită; șovăitor, nehotărât.
 

flota

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. flotter)

1. tr. a îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid.
2. (fig.) a șovăi, a ezita.
3. intr. (despre o monedă) a avea o valoare variabilă în raport cu aurul sau cu altă monedă.
 

hipernutriție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. hypernutrition)

1. acțiunea de a (se) supraalimenta și rezultatul ei; supraalimentare, supraalimentație.
2. alimentare excesivă care poate duce la obezitate.
3. (antonime) subnutrire, subnutriție, subalimentare, subalimentație.