Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fărâmița + -[a]tor)
1. (tehn.) ~ de baloturi = mașină de desfirat bumbacul din baloturi.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. atomiser)
1. a transforma un lichid în picături foarte fine prin pulverizare.
2. (fig.) a fărâmiţa; a distruge.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. concasser, lat. conquassare)
1. a sfărâma un material solid, a fărâmiţa.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. détritique)
1. (despre roci) provenit din altă rocă prin fărâmiţarea cauzată de agenţi externi; clastic.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dilacérer, lat. dilacerare)
1. a sfâşia în bucăţi, a fărâmiţa.
2. (med.) a smulge cu violenţă (un ţesut).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dilacérateur)
1. aparat pentru fărâmiţarea reziduurilor grosiere din apele uzuale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Schlamm)
1. deşeuri din fărâmiţarea minereurilor.
2. substanţă petrolieră în suspensie care pluteşte pe mare sub forma unor aglomerări poluante dense, purtate de vânturi şi curenţi.