Dictionar

Rezultate principale (Favoare):

Favoare

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. faveur, lat. favor)

1. avantaj, bunăvoinţă care se acordă cu preferinţă cuiva.

2. în ~a cuiva = în avantajul cuiva.

3. afecţiune, trecere de care se bucură cineva pe lângă o persoană.


Rezultate secundare (Favoare):

Defavoare

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. défaveur)

1. discreditare, dizgraţie.

2. în ~a (cuiva) = în dezavantajul (cuiva).


Aboliţionist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. abolitionniste)

1. I. legat de aboliționism.

2. care este în favoarea abolirii sclaviei, pedepsei cu moartea etc.

3. II. partizan al aboliționismului.

4. persoană care susține desființarea unei anumite instituții sau practici.


A fortiori

Parte de vorbire: loc. adv., adj. inv.
Origine: (lat. a fortiori, cu atât mai mult)

1. care se impune cu necesitate.

2. (log.; despre raţionamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta pe baza faptului în favoarea celei de-a doua judecăţi există tot atâtea temeiuri.


Altruism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. altruisme)

1. atitudine binevoitoare şi dezinteresată în favoarea altora; principiu etic preconizând asemenea atitudine.


Antagonic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antagonique)

1. care se află în contradicție; antagonist.

2. care acţionează în sens invers.

3. (legat de luptă) în conflict (cu).

4. care este în opoziţie, care se află în relație de opoziție.

5. (sintagmă) contradicție ~ = componentă a procesului de dezvoltare care constă în distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou.

6. (antonime) amical, aliat.


Avantaj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. avantage)

1. folos, profit, beneficiu.

2. situaţie mai bună, favorabilă.

3. ~ reciproc = principiu de bază în relaţiile internaţionale potrivit căruia raporturile dintre state trebuie se întemeieze pe respectarea intereselor lor (inter)naţionale, favorizeze dezvoltarea acestora.

4. superioritate (de situaţie, de poziţie etc.).

5. (tenis) punct marcat de unul dintre jucători când aceştia se află fiecare la 40 de puncte.

6. drept excepţional; privilegiu, favoare.


Belicist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. belliciste)

1. (cel) care susţine folosirea forţei în relaţiile internaţionale; belicos.

2. I. care este în favoarea războiului; care recomandă soluționarea disputelor prin forța armată; care susține războiul.

3. II. persoană care dorește război, care cheamă la război; susținător al războiului pentru soluționarea problemelor internaționale.