Dictionar

felicita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. féliciter)

1. tr. a spune cuiva cuvinte de laudă, urări cu ocazia unei aniversări, a unui eveniment important etc.
2. refl. (fam.) a se socoti mulțumit pentru un rezultat obținut.
 

felicitare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (felicita)

1. acțiunea de a (se) felicita.
2. scrisoare adresată cuiva pentru a-l felicita.
 

congratula

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. congratuler)

1. a felicita pe cineva pentru ceva fericit care i s-a întâmplat.
2. a (se) felicita (reciproc); a face schimb de complimente.
 

congratulație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. it. congratulazione, fr. congratulation)

1. acțiunea de a (se) congratula; congratulare, felicitare.
2. cuvintele cu care se congratulează.
3. (var.) (înv.) congratulațiune.
 

cuvadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. couvade)

1. (în comuna primitivă; în Asia, America de Sud și Europa) rit de asistare a tatălui la nașterea copilului său, unde se comporta ca mamă, primind îngrijirile moașei, felicitările și darurile rudelor și prietenilor.
 

felicitare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (felicita)

1. acțiunea de a (se) felicita.
2. scrisoare adresată cuiva pentru a-l felicita.
 

gratula

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (germ. gratulieren, it. gratulare, lat. gratulari)

1. a exprima cuiva urări de fericire cu prilejul unui eveniment important, al unei aniversări et cetera; a (se) felicita.
 

gratulație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. gratulatio)

1. manifestare de recunoștință; gratulare, felicitare.
2. (var.) gratulațiune.
3. (antonim) criticare.