Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. festivo, lat. festivus)
1. de sărbătoare; sărbătoresc, măreţ, somptuos.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. festival)
1. ciclu de manifestări cultural-artistice cu program variat, ocazional sau periodic.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. festivalier)
1. I. care se referă, care aparține unui festival.
2. II. participant la un festival; festivalist.
Parte de vorbire: s.m.f. (rar)
Origine: (festival + -ist)
1. participant la un festival; festivalier.
Parte de vorbire: s.
Origine: (festiv + -ism)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (festiv + -ist)
1. care denotă festivism.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. annuel, lat. annualis)
1. adj. care durează un an, revine în fiecare an.
2. s. f. expoziţie, festival care se organizează în fiecare an.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. aula, germ. Aula)
1. (ant.) curte în faţa locuinţelor importante în jurul căreia se grupau dependinţele.
2. (în evul mediu) curte princiară.
3. sală de conferinţe, cursuri sau festivităţi (în incinta unei instituţii).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. banquet, it. banchetto)
1. masă festivă în cinstea unei persoane, a unui eveniment.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. biennal, lat. biennalis)
1. adj. care durează doi ani; bi(s)anual.
2. care are loc o dată la doi ani.
3. s. f. expoziţie, festival, târg care se organizează la fiecare doi ani.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dîner)
1. masă festivă de seară, cină; (spec.) banchet oferit seara.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. épulon, lat. epulo)
1. (la romani) preot însărcinat cu organizarea solemnităţilor religioase publice, a ospeţelor sacre şi, mai târziu, a jocurilor publice.
2. (în Roma antică) preot care era responsabil de banchetele și festivitățile care precedau sau închideau jocurile de circ.