aristotelic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aristotélique)

1. referitor la Aristotel sau la filosofia sa; propriu lui Aristotel; aristotelian, aristotelician.

baconian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. baconien)

1. I. referitor la viața și opera savantului și filosofului englez Francis Bacon (1561- 1626).
2. care aderă la filosofia filozofului englez Francis Bacon.
3. care este specific baconismului, care se referă la baconism.
4. II. adept al baconismului sau al filozofiei lui Francis Bacon.

bergsonian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. bergsonien)

1. I. referitor la bergsonism, la filosofia lui Henri Bergson (1859- 1941) sau la elementele care o constituie.
2. II. adept al bergsonismului; persoană care aderă la filosofia lui Henri Bergson.

comensurabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. commensurabilité)

1. calitatea a ceea ce este comensurabil.
2. faptul că orice mărime poate fi comparată cu alta folosind o unitate de măsură comună.
3. (filosofia științei) vorbim de ~ între două științe atunci când ele împărtășesc un limbaj comun.
4. (etică) posibilitatea de a plasa două principii la același nivel moral și de a le compara.
5. (astronomie) două obiecte care orbitează, cum ar fi planetele, sateliții sau asteroizii prezintă ~ dacă coeficientul perioadelor lor orbitale poate fi scris ca un număr rațional.
6. (antonim) incomensurabilitate.

confucianist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. confucianiste)

1. I. referitor la confucianism.
2. care se referă la filosofia și învățătura lui Confucius.
3. II. adept al confucianismului.

dialectician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. dialecticien)

1. specialist în dialectică.
2. cel care, gândind, vorbind sau scriind, aplică procedeele dialecticii.
3. cel care raționează cu artă și metodă.
4. (filosofia antică) persoană care folosește arta discuției în contradictoriu.