Parte de vorbire: s.
Origine: (it. flauto)
1. instrument muzical de suflat, format dintr-un tub lung de lemn sau de metal, terminat la un capăt cu găuri şi clape.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. flantando)
1. (muz.) în genul flautului, cu arcuşul lângă tastieră.
2. cu flajolete.
Parte de vorbire: s.
Origine:
1. pasăre de mărimea unei stăncuţe, cu voce foarte melodioasă şi bun imitator al glasurilor altor păsări, în nordul Australiei şi Noua Guinee.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. flautista)
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. farandole)
1. dans popular de origine provensală (cu acompaniament de flaut şi tamburină, în mişcare moderată), pe care mai multe persoane îl execută ținându-se de mână și formând un lanț; melodia corespunzătoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. flageolet)
1. sunet armonic obţinut la instrumentele cu coarde prin apăsarea coardei cu degetul aproape de căluş.
2. mic instrument muzical de suflat asemănător cu flautul.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. flantando)
1. (muz.) în genul flautului, cu arcuşul lângă tastieră.
2. cu flajolete.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. flautista)
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. frullato)
1. procedeu de alternare rapidă a sunetelor la unele instrumente de suflat (flaut, trompetă), asemănător cu tremolo sau cu glissando.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. galoubet)
1. mic flaut, drept, cu trei orificii, răspândit în Provence şi Languedoc, acţionat cu mâna stângă în timp ce dreapta bate o tamburină.