formalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. formalisme)

1. concepție idealistă care rupe forma de conținut, reducând procesul concret al dezvoltării istorice la forme exterioare și scheme abstracte.
2. orientare estetică în artă care supraapreciază importanța formei, în dauna conținutului.
3. respectarea birocratică, îngustă și superficială a formalității.
4. atitudine conformistă, exagerată, protocolară.
5. utilizare a modelelor formale în diferite științe.
6. orientare metodologică în filozofia matematică contemporană care susține că matematica își găsește deplina ei justificare în construcția formală.
7. ~ etic = respectare pur formală a preceptelor și normelor morale.

filantropinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Philanthropinismus)

1. curent pedagogic din sec. XVIII, care, urmând teoriile lui J. J. Rousseau, milita împotriva scolasticismului și formalismului didactic, voind să făurească o educație firească și umană a copiilor.

formal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. formel, lat. formalis, engl. formal)

1. adj. referitor la formă, care ține de aparență.
2. (despre logică) care studiază formele logice ca independente de conținutul lor concret determinat.
3. (despre concepte) care nu are referință externă.
4. formulat în termeni preciși, categorici.
5. făcut din formalism, de formă; superficial.
6. (jur.; despre acte) care, pentru a fi valabil, necesită anumite forme.
7. ceremonios, solemn.
8. (inform.) gramatică ~ă = vocabularul și regulile necesare descrierii limbajelor; limbaj ~ = limbaj generat de o gramatică formală.
9. (adv.) în aparență.

formalist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. formaliste)

1. (om) pătruns de formalism; protocolar.
2. (cel) care ține mai mult la forme; birocrat.

moralist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. moraliste)

1. I. referitor la morală.
2. care este impregnat de formalism moral, care dezvoltă considerații morale sau care își propune să dea lecții de morală.
3. II. filozof, scriitor specialist în probleme de morală.
4. (fam.) cel căruia îi place să facă morală.

rigiditate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rigidité, lat. rigiditas)

1. însușirea, starea a ceea ce este rigid; proprietate a corpurilor solide de a nu se deforma sub acțiunea forțelor exterioare.
2. (fig.) severitate excesivă; asprime; formalism.

scriptologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (scriptolog + -ie)

1. formalism exagerat în rezolvarea hârtiilor; birocrație.