Dictionar

fortăreață

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. forteresse)

1. punct întărit cu fortificații și dotat cu o garnizoană permanentă.
2. ~ zburătoare = avion greu, de bombardament, blindat puternic.
 

suprafortăreață

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. superforteresse)

1. avion greu la bombardament, blindat, cu mai multe motoare; superbombardier.
 

asedia

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (it. assediare)

1. a supune unui asediu.
2. a înconjura o fortăreață, un oraș etc. cu forțe armate, împiedicând-o să primească asistență și implementând pregătirile necesare pentru a o forța să se predea.
3. (prin ext.) a se înghesui în jurul sau în fața unui loc.
4. (fig.) a pune presiune pe cineva; a importuna.
 

citadelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. citadelle, it. cittadella)

1. fortăreață medievală care domina un oraș.
2. oraș (întărit).
3. cetate, castel construit în afara zidurilor unui oraș, în scop de apărare.
4. (fig.) bastion, focar, centru (al unei mișcări).
5. compartiment pe navele mari de luptă, limitat de pereți etanși la gaze și radiații.
 

superbombardier

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (super- + bombardier, cf. fr. superbombardier)

1. bombardier foarte mare; suprafortăreață.
 

obsidiune

Parte de vorbire:  s.f. (Transilv., lat. înv.)  
Etimologie: (lat. obsidio, -onis)

1. (ist.) asediu pentru a cuceri o fortăreață, oraș etc.