Dictionar

franțuzesc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (franțuz + -esc)

1. legat de Franța sau de cultura sa; francez.
2. (lingvistică) referitor la limba franceză.
3. (substantivat, f.) limba franceză.
4. aluat ~ = aluat făcut cu unt sau cu margarină, care se desface în foi.
 

franțuzi

Parte de vorbire:  I. vb. tr., II. vb. refl. (înv., fam.)  
Etimologie: (franțuz)

1. I. a introduce în limbă cuvinte și expresii franceze.
2. a da un aer, un aspect francez oamenilor sau obiectelor.
3. II. a imita servil obiceiurile franceze și a întrebuința nejustificat cuvinte și expresii franceze.
 

franțuzire

Parte de vorbire:  s.f. (rar)  
Etimologie: (franțuzi)

1. faptul de a introduce în limbă cuvinte și expresii franceze inutile și nepotrivite.
 

franțuzism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (franţuz + -ism)

1. neologism de origine franceză, neintegrat în limba de care a fost împrumutat.
 

franțuzoaică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (franțuz + -oaică)

1. femeie care face parte din populația Franței sau este originară de acolo; (înv.) franțușcă.
2. (ieșit din uz) femeie angajată ca îngrijitoare la copii; bonă.
 

camembert

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. camembert)

1. brânză grasă cu coaja subțire, după o rețetă franțuzească.
 

cantal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cantal)

1. brânză de rețetă franțuzească, fermentată, cu pastă dură.
 

confort

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. confort)

1. totalitatea condițiilor materiale care fac o locuință comodă, plăcută și igienică; comoditate a vieții, bunăstare.
2. (franțuzism înv.) fotoliu capitonat în întregime.
3. (psihologie) zonă de ~ = situație în care o persoană se simte confortabil, relaxat.
4. (antonime) disconfort, inconfort, incomoditate.
 

pernod

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. perinod)

1. varietate de vin franțuzesc, care se bea ca aperitiv.
 

pseudofranțuzism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (pseudo- + franţuzism)

1. franțuzism aparent, prin combinarea unor teme și elemente formative de origine franceză.
 

franceză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. français, it. francese)

1. limba vorbită de francezi; (înv.) franțuzească.
2. limba romanică vorbită în Franța, Canada, Belgia, Elveția și unele țări africane.
3. locuitoare din Franța; franțuzoaică.