Parte de vorbire: s.
Origine: (n. com.)
1. manta, pardesiu de ploaie; impermeabil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. fulgera)
1. acțiunea de a fulgera și rezultatul ei; lumină ca de fulger; scânteiere, lucire, fulgerătură.
2. (fig.) senzație, durere scurtă și violentă.
3. (fig.) durată scurtă; clipă, moment.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fulger + -atic)
1. iute ca fulgerul; rapid, fulgerător.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fulger + -el)
1. fulger de intensitate mică.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. fulgurer, lat. fulgurare)
1. a se produce fulgere în atmosferă; a fulgera.
2. (fig.) a lumina cu strălucirea și rapiditatea fulgerelor.
3. (fig.) (despre un gând, o idee etc.) a răsări, a se dezvălui brusc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fulgurant, lat. fulgurans)
1. înconjurat de fulgere.
2. care răspândeşte o lumină vie şi de scurtă durată.
3. care se produce foarte rapid; fulgerător, prompt.
4. (fig.) care impresionează puternic spiritul, imaginaţia; scânteietor, pătrunzător.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. astraphobie)
1. teamă patologică de tunete şi fulgere.
Parte de vorbire: s.n. (germanism)
Origine: (germ. Blitzkrieg)
1. tactică militară ofensivă care vizează obținerea unei victorii decisive prin angajarea localizată și limitată în timp a unui puternic set de forțe motorizate, terestre și aeriene; ofensivă (militară) care urmărește obținerea cât mai rapidă a unei victorii decisive; război „fulger”.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. carphologie)
1. (med.) agitație a degetelor unui bolnav care pare că vrea să pipăie obiecte mici; mișcare pe care unii pacienți o fac de parcă ar vrea să ridice fulgi, paie et cetera; simptom de febră ataxică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. corn-flakes)
1. produs alimentar din porumb sub formă de fulgi.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. fulgurer, lat. fulgurare)
1. a se produce fulgere în atmosferă; a fulgera.
2. (fig.) a lumina cu strălucirea și rapiditatea fulgerelor.
3. (fig.) (despre un gând, o idee etc.) a răsări, a se dezvălui brusc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fulgurant, lat. fulgurans)
1. înconjurat de fulgere.
2. care răspândeşte o lumină vie şi de scurtă durată.
3. care se produce foarte rapid; fulgerător, prompt.
4. (fig.) care impresionează puternic spiritul, imaginaţia; scânteietor, pătrunzător.