Dictionar

Rezultate secundare (Fundamental):

Fundamental, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fondamental, lat. fundamentalis)

1. adj. de bază, principal, esenţial.

2. s. f. (muz.) sunetul cel mai grav din seria sunetelor armonice, care se aude mai clar decât celelalte.

3. sunet de bază al unui acord.


Fundamentalism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fondamentalisme)

1. mişcare religioasă de origine protestantă care dezvoltă credinţa într-un singur sens al cărţii fundamentale a unei biserici, propovăduind intoleranţa faţă de alte credinţe.


Fundamentalist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. fondamentaliste)

1. I. care se referă la fundamentalism.

2. referitor la fundamente, la revenirea la elementele de bază.

3. (protestantism) care apără o interpretare literală a textelor sacre.

4. II. adept al fundamentalismului.

5. cel care reduce religia la interpretarea strictă a textelor de bază sau originale.

6. extremist de factură religioasă, cu precădere islamică, fanatic.


Abstractizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)

1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.

2. trecere de la concret la abstract.

3. (antonim) concretizare.


Acianopsie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acyanopsie)

1. (med.) formă de discromatopsie care constă în imposibilitatea de a distinge culoarea albastră (și violetă, pentru unii autori), una dintre cele trei culori fundamentale (roșu, verde și albastru).


Angular, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. angulaire, lat. angularis)

1. care formează un unghi, în formă de unghi; unghiular.

2. situat la sau aproape de un unghi.

3. (geom.) care se măsoară printr-un unghi.

4. piatră = piatră, în general de dimensiuni mari, situată la colțurile unei clădiri și având un rol cheie în susținerea acesteia; (fig.) temelie, element fundamental.


Armonic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)

1. bazat pe principiile armoniei; armonios.

2. sunete ~ce (şi s. f.) = sunete de diferite înălţimi, a căror frecvenţă reprezintă un multiplu întreg al unei frecvenţe fundamentale; oscilaţie = oscilaţie a unei mărimi care variază periodic după anumite legi; (mat.) diviziune = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în acelaşi raport.


Autoconsistenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + consistenţă)

1. principiu în filozofia materialistă potrivit căruia materia nu are nevoie de nimic din afara ei pentru a se desfăşura până la formele cele mai înalte de conştiinţă; proprietate fundamentală a materiei de a se susţine prin ea însăşi.


Axiomă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. axiome, lat., gr. axioma)

1. adevăr fundamental admis ca real fără a fi demonstrat.

2. (mat.) enunţ primar acceptat fără demonstraţie, pe baza căruia se formulează o teoremă.