Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. garantie, it. garanzia)
1. obligație în virtutea căreia o persoană sau o instituție trebuie să apere pe cineva de o pagubă eventuală sau să-l despăgubească de o pagubă suferită.
2. a lua (pe cineva) pe ~ = a garanta pentru cineva; a prezenta ~ = a oferi încredere, certitudine, siguranță.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. assurer)
1. tr. a da o garanţie pentru înfăptuirea unui lucru; a face ceva sigur; a garanta.
2. tr., refl. a(-şi) lua măsuri de siguranţă, a (se) încredinţa.
3. a încheia un contract pentru ocrotire materială în caz de boală, de calamităţi, accidente etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aval)
1. (fin.) act prin care cineva garantează plata de la scadenţă a unei cambii; gir, garanţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. caution, lat. cautio)
1. sumă de bani sau obiecte prin care cineva garantează îndeplinirea unei obligaţii; garanţie.
2. sumă de bani depusă pentru lăsarea în libertate a unui infractor pe timpul procesului penal.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fidéjussion, lat. fideiussio)
1. (jur.) garanţie depusă de cineva pentru datoria altcuiva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. gage)
1. bun mobil depus de către un debitor la dispoziţia creditorului său drept garanţie pentru plata la termenul convenit a unei datorii; zălog, amanet.
2. (fig.) garanţie, asigurare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. garantir)
1. tr. a asigura, a încredinţa pe cineva de ceva.
2. tr., intr. a da garanţie, a răspunde de ceva.
3. intr. a răspunde de plata unei datorii făcute de altul; a gira.