Dictionar

borgata

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. borgata)

1. locuință construită, fără aprobare, în zonele agricole de la periferia orașelor italiene.
 

fregată

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. frégate, it. fregata)

1. veche navă de război cu vele, rapidă, cu trei catarge și artilerie puternică, de recunoaștere, de pază și de legătură între navele mari.
2. navă militară modernă de tonaj mic, manevrieră și rapidă.
3. pasăre palmipedă din mările tropicale, cu coadă și aripi foarte lungi.
 

gâtar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie:

1. cureaua lată a hamului, care se trece peste greabănul calului și e legată la capete de pieptarul hamului; spătar, grebănar.
 

regată

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. régate, it. regatta)

1. întrecere sportivă la care participă ambarcații cu rame, cu vele sau cu motor.
2. cravată care se înnoadă și cade vertical de-a lungul plastronului cămășii.
 

togată

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. togata)

1. (la romani; despre o comedie, o statuie) cu personaje înveșmântate în togă.
 

Vulgata

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. /versio/ Vulgata, fr. Vulgate)

1. versiunea latină a Bibliei, adoptată la conciliul din Trent și folosită și azi în biserica romano-catolică.
 

abces

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abcès, lat. abscessus)

1. (med.) colectare de puroi într-un țesut sau organ.
2. (med.) colecție circumscrisă de puroi apărută în urma dezintegrării țesuturilor (necroză tisulară) sub acțiunea unor agenți microbieni sau parazitari.
3. ~ cald (sau acut) = ~ însoțit de durere cu caracter pulsatil și febră.
4. ~ rece = ~ cu evoluție îndelungată, caracterizat de absența inflamației.
5. ~ urinos = ~ produs prin infiltrația urinei în țesutul celular.
 

abilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. habilité, lat. habilitas)

1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.
2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva.
3. (la pl.) (depr.) tertipuri, șmecherii, șiretlicuri.
4. (antonim) inabilitate.
 

accident

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător și neprevăzut, cu consecințe dăunătoare.
2. ridicătură, adâncitură a unui teren.
3. însușire a unui lucru, fenomen nelegată de esența lui.
4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilația, epenteza, metateza).
5. s. m. alterație.
 

acrescământ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. accroissement)

1. (jur.) drept prin efectul căruia partea unui moștenitor, a unui legatar crește, ca urmare a înlăturării de la succesiune a altor persoane.
 

acroșa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accrocher)

1. a agăța, a prinde din mers.
2. a intercepta mingea în aer, la fotbal.
 

activator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. activateur)

1. adj., s. m. (substanță) care, adăugată unui catalizator, unui material, le intensifică activitatea; activant.
2. s. m. microelement din structura materiei vii, cu rol de activare a fermenților.
3. substanță care activează fermenții inactivi sau stimulează dezvoltarea unor organe sau țesuturi embrionare.