generație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. génération, lat. generatio)

1. funcțiune prin care ființele vii se reproduc; reproducere.
2. (biol.) ~ spontanee = ipoteză potrivit căreia organismele vii ar lua naștere în mod spontan din materia anorganică.
3. totalitatea oamenilor care sunt de aceeași vârstă.
4. (biol.) grupare de indivizi având aceeași filiație.
5. perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de aceea a fiului.
6. grup de familii tehnologice contemporane sau coerente corespunzând perioadelor în care tehnica se află relativ stabilizată.

generație asexuată

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT generatio asexualis
2. FR génération asexuée
3. EN asexual generation
4. DE ungeschlechtliche Generation
5. RU безполовое поколение
6. HU ivartalan generáció, ivartalan nemzedék

generație sexuată

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT generatio sexualis
2. FR génération sexuée
3. EN sexual generation
4. DE geschlechtliche Generation
5. RU половое поколение
6. HU ivaros generáció, ivaros nemzedék

generativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. generative, fr. génératif)

1. care generează, care permite reproducerea; referitor la generație; generator.
2. gramatică ~ă = gramatică bazată pe analiza regulilor de formare a frazelor corecte într-o limbă; gramatică transformațională.

generativism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. generativism, fr. générativisme)

1. curent lingvistic bazat pe teoria generativă.

generativist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (engl. generativist, fr. générativiste)

1. (adept) al generativismului.
2. adj. referitor la generativism, de generativism.
3. s.m.f. specialist în generativism.

abiogeneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiogenèse)

1. (biologie) teorie care admite generația spontanee, adică apariția vieții din materie anorganică neînsuflețită; arhebioză.
2. (antonim) biogeneză.

abiotrofie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiotrophie)

1. (biol.) proces degenerativ care atinge celulele vii (ale sistemului nervos); slăbire sau încetare a funcțiilor unui țesut, organ sau organism.

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.

acrocist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrocyste)

1. chist sferic, gelatinos, la maturația celulelor generative.

adelfogamie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adelphogamie)

1. (biol.) unire a două organe sau celule generate de același individ.
2. (biol.) copulare a celulelor fiice.
3. (biol.) metodă de ameliorare și formare a unor rase noi de animale.
4. (bot.) polenizare încrucișată între indivizii deosebiți ai unor specii apropiate.

alelogeneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allélogenèse)

1. succesiune a două generații (sporofitică și gametofitică) în ciclul de dezvoltare a anumitor plante.