Dictionar

ghinion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. guignon)

1. întâmplare, conjunctură nefavorabilă; nenoroc, neșansă; ghină.
 

ghinionist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (ghinion + -ist)

1. (cel) care are ghinion.
 

ghină

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. guigne)

1. ghinion care pare să se țină după cineva; neșansă, nenoroc.
 

ghinionist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (ghinion + -ist)

1. (cel) care are ghinion.
 

neșansă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ne- + şansă)

1. întâmplare nefavorabilă; ghinion, nenoroc.