Dictionar

Rezultate principale (Halo):

Halo

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. halo, gr. halos)

1. cerc luminos, colorat, în jurul Soarelui sau al Lunii, datorită prezenței cristalelor de gheață.

2. (p. ext.) cerc luminos difuz în jurul unei surse luminoase.

3. iradiație luminoasă pe stratul fotosensibil al unui material fotografic în jurul unui punct strălucitor, ca urmare a producerii unor reflexii și difuziuni puternice în strat.

4. (fig.) aureolă, nimb.


Rezultate secundare (Halo):

Antihalo

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antihalo)

1. peliculă de lac sau de gelatină colorată, care împiedică formarea efectului halo.


HALO- (1)

Parte de vorbire: prefix
Origine: (gr. hals, halos „mare, sare”)

1. „sare, salinitate, sărat, marin”.


HALO- (2)

Parte de vorbire: prefix
Origine: (gr. hallux „degetul mare de la picior”)

1. „degetul gros”.


HALO- (3)

Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. halo-, cf. gr. halos „cerc, disc”)

1. „diametru”.


HALO-, -halin

Parte de vorbire: afix
Origine: (fr. halo-, -haline, cf. gr. hals, -los)

1. „sare”.


Halobentos

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. halobenthos)

1. bentos pelagic şi al lacurilor sărate.


Antihalo

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antihalo)

1. peliculă de lac sau de gelatină colorată, care împiedică formarea efectului halo.


Astatiniu

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Astatinium, fr. astatine)

1. (chimie) element chimic radioactiv din grupul halogenilor, cu numărul atomic 85 și simbolul At.

2. (var.) astatin.


Aureolă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. auréole, lat. aureola)

1. cerc luminos cu care pictorii înconjură capetele unor personaje, în special ale sfinţilor; nimb.

2. halo în jurul unui astru, al unei efigii, pe o fotografie etc.

3. zonă luminoasă care înconjură flacăra propriu-zisă.

4. fenomen de iluminare parazită, sub formă de inele concentrice, în jurul punctelor luminoase de pe ecranul tubului cinescop.

5. efect nedorit de zonă luminoasă pe mărcile poştale litografiate.

6. (fig.) glorie, faimă; aură (1).


Fluor

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fluor)

1. metaloid gazos din grupa halogenilor, galben-verzui, cu miros înăbuşitor, toxic, foarte activ.


Halogena

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. halogéner)

1. a supune o substanţă reacţiei de halogenare.


Halogenare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (halogena)

1. reacție chimică în care unul sau mai mulți atomi de halogen sunt introduși într-o moleculă organică; halogenație.